Redactarea și autentificarea contractelor imobiliare
La solicitarea părților, putem redacta și autentifica orice tip de contract.
Persoanele care semnează în fața notarului public vor fi identificate prin cartea de identitate, buletin, cartea de identitate provizorie, pașaport (în cazul cetățenilor străini sau cetățenilor români nerezidenți). Părțile se pot prezenta personal în fața notarului public sau prin mandatar, cu procură autentică încheiată la un birou notarial sau la oficiile consulare și misiunile diplomatice ale României. În cazul procurilor încheiate la birouri notariale din alte state, este indicat să se consulte în prealabil biroul nostru notarial pentru a ne asigura că sunt îndeplinite cerințele de autentificare și de apostilare/supralegalizare a procurilor.
Persoanele căsătorite vor prezenta certificatul de căsătorie și, dacă este cazul, convenția matrimonială.
În cazul reprezentării unei persoane juridice, reprezentantul va prezenta actul constitutiv/statutul, dovada dobândirii personalității juridice (certificatul de înmatriculare la Oficiul Național al Registrului Comerțului, certificatul de înregistrare în registrul special al asociațiilor și fundațiilor în cazul persoanelor juridice fără scop lucrativ), dovada reprezentării (certificatul constator de la registrul comerțului din care să rezulte calitatea de administrator al societății, procură autentică).
Cetățeni străini
Potrivit legii, cetățenii străini și persoanele care nu vorbesc limba română au posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul actului printr-un interpret și traducător autorizat de Ministerul Justiției. În cazul în care cetățeanul străin are ca limbă maternă limba greacă sau engleză sau cunoaște suficient de bine una dintre aceste limbi, funcția de interpret va putea fi îndeplinită de notarul public, acesta fiind autorizat ca traducător și interpret pentru limbile greacă și engeză.
În cazul în care cetățeanu străin cunoaște suficient de bine limba română, procedura se va putea îndeplini numai în limba română. În acest caz, cetățeanul străin va trebui să scrie olograf pe cerere că nu solicită prezenţa unui interpret şi traducător autorizat la instrumentarea actului sau procedurii notariale întrucât cunoaşte limba română.
Acte necesare pentru autentificarea contractelor translative sau constitutive de drepturi reale imobiliare (vânzare, donație, schimb, întreținere, rentă viageră, uzufruct, uz, abitație, superficie):
- Actele de proprietate (contract de vânzare, donație, întreținere sau autorizația de construire și procesul verbal la terminarea lucrărilor, certificat de atestare a edificării construcției, certificat de moștenitor, etc.)
- Certificat de atestare fiscală emis de primăria de la locul situării imobilului, aflat în termenul de valabilitate, din care să rezulte că proprietarul nu are debite la Bugetul Local. În cazul în care imobilul este deținut în coproprietate, se va prezenta un certificat de atestare fiscală pentru fiecare proprietar.
- adeverinţă din partea asociaţiei de proprietari, care reprezintă dovada achitării până la acea dată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari. Adeverinţa va avea număr de înregistrare din evidenţele asociaţiei, data eliberării şi termenul de valabilitate de 30 de zile calendaristice. Adeverinţa se prezintă notarului public de către înstrăinător, în original, cu semnătura olografă a administratorului asociaţiei de proprietari şi a preşedintelui, cu precizarea numelui şi prenumelui acestora şi cu ştampila asociaţiei de proprietari.
- În cazul clădirilor, dovada de achitare la zi a utilităților (ultimele facturi și chitanțe)
- Certificatul de performanță energetică (în cazul vânzării de clădiri)
- Acte doveditoare privind îndeplinirea procedurii de preempțiune legală în cazul vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și a monumentelor istorice .
- documentaţia cadastrală a imobilului ( planul de amplasament si delimitarea imobil, respectiv planul releveu) și încheierea de intabulare în Cartea Funciară.
- Extrasul de carte funciară pentru autentificare (se obține de biroul notarial)
- În cazul persoanelor juridice: hotărârea adunării generale a acționarilor/Consiliului de administrație/consiliului director privind înstrăinarea/cumpărarea.
- Certificat de urbanism în cazul constituirii dreptului de servitute de trecere